Cu ce vă putem ajuta?

Rolul inteligenței artificiale în viitorul businessurilor – 5 tendințe cheie

Într-o lume în care influența inteligenței artificiale (AI) este în creștere, ne aflăm azi în pragul unei transformări profunde. Cu incertitudini ce domină la nivel global, rolul tehnologiei devine critic. Cum poate AI să ofere stabilitate în mod real în aceste vremuri volatile? Și cum poate aceasta să devină sprijin pentru antreprenori și business-uri? Medialine, companie internațională specializată în furnizarea de soluții IT integrate și personalizate pentru companii medii și mari, activă și pe piața românească, oferă o perspectivă echilibrată asupra trendurilor din domeniu, îmbinând așteptări realiste cu o doză optimism. Martin Hörhammer, co-fondator și CEO al Medialine, afirmă că „AI deja influențează diverse aspecte ale vieții noastre astăzi. Totuși, AI a intrat cu adevărat în conștiința businessurilor destul  de recent, în 2022, odată cu introducerea ChatGPT.”

Astfel, Medialine a identificat cinci tendințe cheie care vor modela viitorul pentru lumea de business în ansamblul ei, în special pentru companiile medii, mari sau startup-uri. Revoluția AI se află în prim-plan, dând tonul acestor tendințe.

1. AI, o inteligență în evoluție

Pentru înțelegerea modului în care funcționează și evoluează inteligența artificială, trebuie subliniat de la bun început un aspect esențial: „ChatGPT se bazează pe învățarea profundă, ceea ce înseamnă că este doar un model de limbaj. Algoritmii sunt antrenați folosind cantități uriașe de date prin rețele multi-stratificate. Prin urmare, AI nu este cu adevărat inteligentă. Aceste sisteme sunt departe de a înțelege conținutul în adevăratul sens al cuvântului și în toată complexitatea de nuanțe în care o poate face mintea umană”, spune Martin Hörhammer. Acest aspect este reflectat și de constatările recente ale studiului Universității Stanford, AI Index Report 2024, care notează că, deși AI depășește oamenii în sarcini precum clasificarea imaginilor și raționamentul vizual, rămâne în urmă în domenii mai complexe, cum ar fi matematica de nivel înalt sau planificarea.

„Suntem încă la început. Dacă așteptările noastre sunt prea mari, vom fi dezamăgiți rapid de limitările actuale”, avertizează Hörhammer. Totuși, el preconizează că „tendința se va accelera decisiv în perioada următoare. AI este deja utilizată în numeroase domenii. La Hannover Messe, cel mai mare târg internațional dedicat dezvoltării industriale, vedem cum sistemele de chat AI vor domina în curând unitățile de producție și vor împinge industria înainte.”

2. Influența în creștere a AI în industrie și forța de muncă
AI aduce oportunități semnificative, în special în îmbunătățirea productivității, tendință confirmată de un sondaj realizat de furnizorul de servicii IT Adesso,  conform căruia 59% dintre antreprenorii germani consideră că ChatGPT va ajuta la ameliorarea lipsei de forță de muncă calificată. „Roboții inteligenți vor prelua în curând o mare parte din sarcinile de rutină, eliberând forța de muncă pentru a se concentra pe probleme esențiale”, spune CEO-ul Medialine. Aceasta tendință este confirmată și de analiza Stanford, care arată că AI crește productivitatea muncitorilor și calitatea output-ului, având potențialul de a reduce decalajul de abilități între lucrătorii mai slab calificați față de cei cu calificare înaltă.
Marianne Janik, manager la Microsoft, împărtășește această viziune conform căreia AI poate accelera progresul în sectoare cheie precum producția industrială, luând exemplul industriei germane unde potențialul de creștere datorită folosirii AI este enorm. Hörhammer adaugă: „Modelele AI avansate sunt factori de schimbare pentru multe programe, sisteme și software din sectorul IT. Ele sunt integrate peste tot în prezent și vor continua să fie în viitor.” Această integrare se extinde la motoarele de căutare precum Bing și Google, cel mai recent sistem de operare Windows și co-piloții de securitate de la Sophos.

3. Ascensiunea AI multimodale și aplicațiile acestora
Progresele recente au dus la dezvoltarea modelelor AI multimodale precum Gemini de la Google și GPT-4 de la OpenAI, capabile să gestioneze text, imagini și chiar audio. Această flexibilitate marchează un salt semnificativ față de sistemele AI tradiționale, care excelau într-un singur domeniu, dar eșuau în altele. Conform studiului Stanford, aceste modele demonstrează potențialul AI de a aborda o gamă mai largă de sarcini, de la segmentarea imaginilor și reconstrucția 3D până la traducerea în timp real și analiza de coduri de programare informatică.

4. Dezvoltarea aplicațiilor bazate pe modelele de limbaj AI
Aplicațiile potențiale ale modelelor de limbaj AI sunt tot mai diversificate, făcând din aceasta o tendință cheie de urmărit, iar companiile își propun să utilizeze aceste modele în mai multe domenii pentru a spori eficiența și inovația. Matematicienii, programatorii, interpreții și jurnaliștii vor fi nevoiți să se adapteze la faptul că AI va prelua cel puțin unele dintre sarcinile lor anterioare. Iată doar câteva domenii concrete în care AI poate crește eficiența:

  • Traficul de emailuri: automatizarea răspunsurilor și gestionarea volumelor mari de emailuri poate eficientiza comunicarea.
  • Serviciile de suport pentru clienți: AI poate gestiona cererile inițiale ale clienților, oferind răspunsuri rapide și precise.
  • Identificarea și analize de date: modelele AI pot analiza seturi mari de date, identificând tipare și informații la care oamenii ar ajunge într-un timp semnificativ mai lung.
  • Generarea de texte, imagini și videoclipuri: crearea de conținut poate fi accelerată, de la materiale de marketing la documentație tehnică.
  • Crearea de documente: redactarea automată a documentelor poate economisi timp și reduce erorile.
  • Optimizarea SEO: AI poate analiza tendințele de căutare și optimiza conținutul pentru o mai bună vizibilitate.
  • Crearea de segmente de cod: dezvoltatorii pot folosi AI pentru a scrie și depana codul mai eficient.

Aceste aplicații evidențiază modul în care modelele de limbaj AI nu sunt doar instrumente, ci componente integrale în transformarea operațiunilor de afaceri în diverse sectoare.

5. Accelerarea progresului științific impulsionată de AI
Dincolo de impactul direct în ceea ce numim azi universul tehnologiei, rolul AI în descoperirile științifice devine și el tot mai semnificativ, marcându-l ca o tendință crucială pentru viitor. Influența AI se extinde dincolo de business în domeniul cercetării științifice, 2023 fiind martorul lansării unor aplicații de impact, potrivit aceluiași Standford AI Index Report. Printre acestea, avem exemplul unui instrument impulsionat de AI care face sortarea algoritmică mai eficientă, accelerând sarcinile de procesare a datelor sau un altul care facilitează descoperirea de noi materiale, ceea ce poate duce la inovații în diverse industrii, de la fabricație la farmaceutice. Astfel de progrese subliniază rolul AI în accelerarea progresului științific, permițând cercetătorilor să obțină rezultate mai rapid și cu o precizie mai mare.

Pe măsură ce inteligența artificială continuă să progreseze, oamenii conștientizează din ce în ce mai mult impactul acestei tehnologii în viața lor și învață să se raporteze la ea într-un mod constructiv. Un sondaj realizat recent de Ipsos relevă că 66% dintre oameni se așteaptă ca AI să le afecteze dramatic viața în următorii trei până la cinci ani, un număr tot mai mare exprimând îngrijorări cu privire la produsele și serviciile bazate pe AI. Această preocupare în creștere subliniază necesitatea unor discuții echilibrate și informate despre viitorul AI.

Așa cum subliniază CEO-ul Medialine, Martin Hörhammer, este evident că AI demonstrează un potențial imens pentru inovație și avans social. Totuși, navigarea în acest peisaj necesită un echilibru atent între optimism și realism. Înțelegând capacitățile actuale și posibilitățile viitoare ale AI, atât mediul de business cât și indivizii se pot pregăti mai bine pentru impactul transformator al acestei tehnologii revoluționare. Iar parteneriatul cu o companie de tehnologie experimentată așa cum este Medialine nu poate decât să îi pregătească să facă față într-o lume atât de dinamică, echipându-I cu instrumentele necesare astfel încât să înțeleagă cum pot folosi AI în beneficiul lor.

Toate informațiile importante într-o privire de ansamblu.
Prin telefon
+40 (786) 877133
Prin e-mail
Solicitare online
Serviciul de asistență tehnică
Zona de asistență
Autentificare pentru clienți
Verificați starea cloud-ului