Cu ce vă putem ajuta?

Medialine Romania, 21 de ani de antreprenoriat și inovație

Medialine Romania a sărbătorit recent 21 de ani de excelență în furnizarea de servicii de transformare digitală într-un eveniment spectaculos găzduit de The Marmorosch Bucharest, Autograph Collection. Fondată în 2002 de doi antreprenori germani, frații Martin și Ștefan Hörhammer, Medialine Romania este astăzi o componentă vitală a grupului Medialine AG, oferind servicii complexe de transformare digitală, de la servicii cloud și infrastructură IT la aplicații de business și securitate cibernetică.

Pionierat în România
Pionierat în România

Înființarea filialei Medialine din București a fost generată de contextul aderării României la Uniunea Europeană. Medialine AG era implicată în multiple proiecte online și avea nevoie de resurse calificate pentru a ajuta companii germane mici și mijlocii să dezvolte primele lor website-uri. Cei doi antreprenori au adus la București tot ce era necesar pentru funcționarea biroului, inclusiv hârtie pentru copiatoare. Începutul a fost dificil, cu provocări legate de birocrație, diferențe culturale și bariere de limbă, însă toate au fost depășite pe măsură ce echipa de la București a prins contur, iar mediul de business a evoluat.

"Am început business-ul Medialine in 1999 în garajul părinților noștri din Bad Sobernheim, Germania, așa cum s-a întâmplat cu multe alte companii tech din lume. Inițial ne-am ocupat de asamblarea de PC-uri și dezvoltarea de site-uri web și nu ne gândeam nici în vis că vom deveni unul dintre liderii europeni în tehnologie, cu 500 de angajați și 20 de birouri în trei țări. Deschiderea biroului din România a fost unul dintre primii pași de extindere. Mama noastră este din România și am avut întotdeauna o atracție către cultura locală. În 2002, ne-am întrebat unde găsim oameni inteligenți și pricepuți în IT care să ne ajute să dezvoltăm soluții inovatoare și am îndreptat automat atenția spre România. Primul an la București a fost plin de muncă de pionierat. Nu cunoșteam piața locală și nici relațiile de afaceri. Dar în timp am construit un brand și o echipă de top, care oferă suport pentru clienții întregului grup Medialine."  Martin Hörhammer, CEO Medialine Group.

De la servicii de IT la tehnologii complexe

Odată cu piața, compania s-a dezvoltat și s-a transformat într-un furnizor de digitalizare pentru business și partener al unor furnizori globali de tehnologie precum Dell, Microsoft, VMware, CAS Software și multe altele. În cei 21 de ani, amprenta Medialine Romania a crescut constant, pe toate planurile: numărul de angajați, certificări, clienți, soluții în portofoliu etc.

Arthur Iridon, actualul Managing Director al Medialine Romania, aflat la conducerea companiei de peste 15 ani, are un rol important în această evoluție.

”Mă bucur să văd cum obiectivele și proiectele noastre au devenit realitate, grație pasiunii și dedicării unei echipe remarcabile. Am învățat că succesul derivă din colaborarea strânsă cu partenerii, clienții și colegii noștri entuziaști. Medialine este o echipă, iar fiecare proiect implementat cu succes reprezintă o realizare colectivă a acestie echipe." Arthur Iridon, Managing Director, Medialine Romania.

Medialine Romania și Grupul Medialine - O forță unitară

Medialine Romania se identifică însă în Grupul Medialine, deoarece întreaga organizație funcționează ca un mecanism unitar. În prezent, grupul are peste 500 de angajați, dintre care peste 250 sunt experți în IT, 20 de birouri și filiale în trei țări, șapte centre de date și peste 2.000 de clienți activi. Nu doar filiala din România a avut o dezvoltare constantă ci întreg grupul Medialine, venituile crescând cu aproximativ 20% anual, în ultimii 10 ani, ceea ce arată un plan de afaceri corect și bine executat. În mod curent, compania este Dell Titanium Partner, Microsoft Gold Partner și deține și operează propria platformă cloud, precum și peste 100 de produse și servicii adiționale. Toate acestea generează o cifră de afaceri de peste 200 de milioane de euro.

Make meaning, not money

Pentru sute de clienți din întreaga Europă, Medialine oferă o infrastructură IT inteligentă, capabilă să acționeze ca un sistem nervos central al organizației. Fie în cloud, fie pe infrastructură locală, la Medialine fiecare client găsește suport și soluții pentru provocările curente și viitoare.

"Mulți spun că Eliud Kipchoge a fost primul om din lume care a alergat un maraton în mai puțin de 2 ore. Dar puțini știu că în spatele acestei performanțe a stat o întreagă echipă și tehnologie care l-au ajutat să alerge mai bine și mai repede. Pentru Medialine, clientul este alergătorul nostru de maraton, și îi punem la dispoziție cea mai bună echipă și cea mai bună tehnologie pentru a deveni cel mai bun în activitatea sa. Suntem un partener de încredere și ne luăm rolul în serios. Misiunea noastră este să facem business-ul fiecărui client mai bun și mai performant." Ștefan Hörhammer, COO Medialine Group

O celebrare de succes
O celebrare de succes

Un moment de atracție al evenimentului aniversar a fost și prezentarea susținută de Cornel Amariei, fondatorul startup-ului DotLumen, care a dezvoltat un dispozitiv purtabil ce ajută nevăzătorii să se orienteze când se deplasează. DotLumen a câștigat mai multe competiții tehnice și de design (inclusiv Red Dot Awards) și a primit o finanțare de peste 9 milioane de euro în cadrul European Innovation Council Accelerator.

Cornel Amariei a subliniat că "Antreprenoriatul nu este o călătorie ușoară și necesită un nivel ridicat de reziliență pentru atingerea obiectivelor. În orice business, multe idei și inițiative se pierd pentru că nu au un scop clar. Consideră că un antreprenor trebuie să "Make meaning, not money," adică este mai important să faci un business cu sens, decât doar să faci bani."

Desfășurat în superba locație a Marmorosch Bucharest, Autograph Collection, evenimentul aniversar s-a bucurat de prezența a numeroși clienți și parteneri de afaceri din România și străinătate.

Responsabilă de organizarea evenimentului aniversar, Elena Radu, Business Operations Manager – Medialine Romania, a subliniat că: 

"Am avut grijă să gestionăm fiecare detaliu al acestei aniversări, așa cum facem de altfel și cu soluțiile IT livrate clienților noștri. La Medialine, avem o echipă unită și concentrată pe atingerea rezultatelor și ne implicăm cu aceeași pasiune și atenție în fiecare proiect."

Povestea de 21 de ani a Medialine România arată că cât de conectată este piața IT locală la economia europeană și ce rol important pot avea experții români în tehnologie.

Descoperă amintiri pline de culoare și energie în albumul nostru foto special! Găsești toate momentele noastre de sărbătoare pe Facebook aici.

Pentru mai multe informații despre Medialine Romania și Grupul Medialine, vă invităm să vizitați site-urile web:

Website Medialine Romania:
https://www.medialine.ro

Website Grupul Medialine:
https://group.medialine.com

E-mail: info@medialine.ro

Toate informațiile importante într-o privire de ansamblu.
Prin telefon
+40 (786) 877133
Prin e-mail
Solicitare online
Serviciul de asistență tehnică
Zona de asistență
Autentificare pentru clienți
Verificați starea cloud-ului