Elena Radu, Director Operațional Medialine România a declarat într-un interviu zf.ro: „Securitatea cibernetică rămâne o prioritate, pe măsură ce amenințările digitale devin tot mai sofisticate”
Într-un peisaj digital în continuă schimbare, în care pandemia a accelerat atât tehnologia digitală, cât și modul de lucru al companiilor, este esențial ca acestea să rămână „la zi” cu cele mai noi inovații. Fie că vorbim de digitalizarea afacerilor, de modul de lucru hibrid și flexibilizarea proceselor muncii sau de securitatea datelor, integrarea acestor concepte devine foarte importantă în economia activităților de zi cu zi ale companiilor. Am stat de vorbă cu Elena Radu, Director Operațional Medialine România - companie internațională specializată în furnizarea de soluții IT complete și personalizate pentru companii medii și mari, despre cum ar trebui companiile să își protejeze datele, de ce este importantă securitatea cibernetică, dar și despre trendurile anului 2024 în ceea ce privește tehnologia.
-
Compania pe care o reprezentați și-a câștigat reputația unui partener de încredere pentru soluții integrate pentru companiile aflate în căutare de soluții și servicii IT. Cum ați caracteriza acest peisaj acum, la început de 2024? Cum simțiți că a evoluat cererea companiilor pentru astfel de servicii?
Peisajul tehnologic la începutul anului 2024 este unul extrem de dinamic, marcând o cerere crescută pentru soluții și servicii IT integrate. Această tendință este împinsă de necesitatea companiilor de a se adapta la noile realități de business, inclusiv digitalizarea accelerată și tranziția spre modele de lucru flexibile. La Medialine, am observat o cerere sporită pentru soluții de Cloud, securitate cibernetică, infrastructură IT optimizată și implementarea unor soluții personalizate pe nevoile lor de afaceri, ceea ce reflectă nevoia organizațiilor de a-și asigura operațiunile și de a crește eficiența. -
Securitatea cibernetică este un subiect de un interes major în această perioadă, pe fondul războiului de la graniță și al repetatelor atacuri cibernetice, inclusiv asupra instituțiilor din țara noastră. Ce soluții de securitate oferă Medialine?
În fața creșterii îngrijorărilor privind securitatea cibernetică, cauzate de tensiunile geopolitice și atacurile frecvente asupra instituțiilor, Medialine oferă o gamă largă de soluții pentru a proteja afacerile. De la instruirea angajaților pentru a recunoaște și evita amenințările cibernetice, până la sisteme complexe care monitorizează și răspund la incidente de securitate în timp real. Oferim, de asemenea, audituri de securitate pentru a identifica și remedia vulnerabilitățile, plus soluții personalizate pentru fiecare client, asigurând astfel că datele și operațiunile sunt protejate împotriva oricăror amenințări. Echipa noastră este mereu la curent cu cele mai noi tehnologii de securitate pentru a oferi protecție robustă și adaptată nevoilor specifice ale fiecărui partener. -
Care sunt sfaturile pe care le aveți pentru companii pentru a-și proteja securitatea datelor, a informațiilor, a echipelor și partenerilor cu care lucrează?
Pentru a asigura securitatea datelor și a informațiilor, cel mai important pas este educarea continuă a echipelor. Oamenii sunt adesea cea mai mare breșă de securitate, deci informarea lor regulată despre riscurile cibernetice este esențială. Pe lângă acest aspect, este crucial să dețină sisteme avansate pentru detectarea și gestionarea incidentelor de securitate, precum și o abordare pe mai multe niveluri pentru protecția datelor. Audituri regulate, planuri bine stabilite pentru situații de urgență și o colaborare strânsă pentru partajarea informațiilor despre amenințările noi sunt, de asemenea, vitale.
Am observat că uneori liderii de afaceri pot subestima importanța securității cibernetice, operând sub presupunerea că problemele grave „nu li se vor întâmpla”. Este esențial să depășim această mentalitate și să recunoaștem că toate companiile, indiferent de dimensiunea lor, sunt potențiale ținte. Recomandarea mea pentru companii și instituții este să colaboreze cu un partener de încredere în domeniul securității, care să le ajute să implementeze soluții de securitate adaptate și eficiente precum Medialine. Protejarea activelor digitale trebuie să fie o prioritate pentru toți, într-un peisaj digital în continuă schimbare. -
Care sunt cele mai frecvente cerințe pe care le primiți în legătură cu securitatea cibernetică?
Avantajul de a colabora cu compania noastră este că aici clienții găsesc, într-un singur loc, servicii integrate de care au nevoie. Cu alte cuvinte, nu este nevoie să apeleze la mai mulți furnizori, pentru că Medialine este un furnizor de soluții integrate complete, pentru companii care au nevoie de servicii IT competente, personalizate în linie cu cele mai actuale inovații tehnologice. Clienții ne cer adesea ajutor pentru a se proteja de e-mailuri nesigure, pentru a păstra siguranța datelor în Cloud și pentru a respecta regulile privind protecția datelor. Vor soluții eficiente care să-i ferească de accesul neautorizat la informațiile lor și să păstreze afacerea în siguranță. Îi ghidăm cu sfaturi practice și le oferim tehnologii avansate, personalizate pentru nevoile și provocările specifice ale fiecărei companii.
-
Pandemia a avut un impact major asupra mediului de lucru pentru angajații din foarte multe industrii. Care credeți că sunt principalele schimbări aduse de pandemie modului de lucru în industria IT?
Pandemia a accelerat semnificativ adoptarea modelului de lucru hibrid și a soluțiilor Cloud în industria IT. Această schimbare a condus la o nevoie crescută de flexibilitate, scalabilitate și securitate în gestionarea resurselor IT, cu o atenție sporită asupra optimizării costurilor. Companiile au început să aprecieze și mai mult posibilitatea de a scala serviciile în funcție de nevoi și de a beneficia de un grad mai mare de securitate prin soluțiile Cloud, care oferă un mediu controlat și conform cu cele mai recente standarde de securitate. -
Dar pentru clienții dvs.? Cum și-au reorganizat aceștia modul de lucru și ce schimbări s-au produs în paleta de produse pe care le oferiți?
Clienții noștri au adoptat, de asemenea, modele de lucru flexibile, reorganizându-și spațiile de lucru pentru a sprijini atât prezența fizică, cât și pe cea remote. În răspuns la aceste schimbări, am dezvoltat produse precum FlexiDesk, care permite organizațiilor să gestioneze eficient spațiile de lucru flexibile și să urmărească utilizarea birourilor și a resurselor. Această soluție reflectă angajamentul nostru de a inova și de a oferi soluții adaptate nevoilor emergente ale clienților, facilitând o tranziție lină spre noile modele de lucru. -
Ce alte produse din portofoliul Medialine mai sunt foarte căutate de companii?
Pe lângă soluții de Cloud, Securitate, soluții gestionate de experți, companiile caută soluții de business, precum CRM, ERP și sisteme de management al documentelor, care să le permită să-și optimizeze operațiunile și să îmbunătățească experiența clienților. Senzorii noștri speciali pentru detectarea atacurilor (Attack Defense Sensor by Medialine), parte a suitei noastre de securitate cibernetică, sunt, de asemenea, foarte solicitați datorită abilității lor de a oferi protecție proactivă și alerte timpurii împotriva potențialelor amenințări. La fel si soluțiile hardware clasice (servere, laptopuri, firewall-uri avansate, licențe care sa facă colaborarea de la distanță mai ușoară). -
Care sunt beneficiile pe care le oferiți clienților dvs.?
Valorile fundamentale ale Medialine - excelență, inovare, sustenabilitate, colaborare, și loialitate - ne ghidează în oferirea unor servicii superioare clienților noștri. Ne angajăm să oferim soluții care nu doar că răspund nevoilor imediate, dar și contribuie la succesul pe termen lung al partenerilor noștri. Beneficiile colaborării cu Medialine includ accesul la o experiență tehnică vastă – o experiență solidă de peste 20 de ani pe piața de profil, operâd cu peste 20 de birouri în Europa (Germania, Austria și România) și o echipă de 500 de specialiști, ce acoperă nevoile a peste 2.000 de clienți. Pe lângă aceasta, soluțiile personalizate pe care le oferim sprijină transformarea digitală a companiilor, contribuind la succesul afacerilor clienților noștri. Nu în ultimul rând, oferim un parteneriat bazat pe încredere și transparență și, foarte important, un parteneriat pentru soluții integrate, care oferă o gamă completă de servicii, precum și consultanță și suport. -
Care sunt trendurile tech pentru 2024?
Pentru 2024, vedem câteva direcții principale în tehnologie care vor influența afacerile. Cloud computing-ul continuă să fie esențial, oferind companiilor flexibilitate și eficiență. Securitatea cibernetică rămâne o prioritate, pe măsură ce amenințările digitale devin tot mai sofisticate. De asemenea, sustenabilitatea câștigă teren, companiile căutând soluții tehnologice care să le ajute să reducă amprenta de carbon. În plus, adoptarea tehnologiilor emergente ca AI și machine learning se accelerează, deschizând noi posibilități pentru inovație în toate domeniile de business. La Medialine, ne aliniem cu aceste tendințe, asigurându-ne că oferim soluții actuale care aduc valoare adăugată afacerilor clienților noștri.
Sursa: Ziarul Financiar