Cu ce vă putem ajuta?

Top provocări de business pentru companii medii şi mari

2020 a fost un an atipic, iar efectele pandemiei se vor simţi şi anul viitor. Economia s-a contract cu 6.1% pe pe primele nouă luni,  însă unele sectoare de activitate au fost afectate mult mai puternic. (industrie, agricultură, horeca). Pentru a compensa rezultatele economice slabe din acest an, companiile trebuie să depăşească o serie de provocări curente. Dincolo de viziunea managerială şi mobilizarea resurselor, utilizarea intensivă a tehnologiei este un element necesar.
Care sunt principalele subiecte pe lista de priorități a managementului?

Identificarea de noi clienţi
Atragerea de noi clienţi este o provocare permanentă, care a ajuns însă la un nivel critic în pandemie. Oamenii şi-au schimbat obiceiurile de consum, multe interacțiuni vânzător – cumpărător s-au mutat în online, iar interesul pentru anumite produse şi servicii a crescut brusc. Soluţia sta în conturarea cât mai exactă a profilului clientului ideal, înțelegerea nevoilor acestuia pentru a-i oferi produsul sau serviciul potrivit şi abordarea pieței pe cât mai multe canale. Pentru aceasta este nevoie de un sistem CRM care să consolideze toate informaţiile şi să ofere o perspectivă unică asupra relaţiilor cu clienţii.
Recomandarea Medialine: CAS genesis World, un CRM made în Germany, uşor de implementat şi utilizat, cu o interfaţă prietenoasă şi mobilitate extinsă.

Digitalizarea proceselor de business.
Primul pas către digitalizarea este eliminarea hârtiei sau limitarea circulaţiei acesteia. Procesele de business care implică circulaţia informaţiilor pe suport hârtie sunt lente, ineficiente şi costisitoare. Eliminarea hârtiei nu este simplu de realizat, mai ales intro piaţa cu un sistem fiscal anacronic, unde stampila este încă la putere.
Recomandarea Medialine: Documentele fizice pot fi însă uşor digitalizate cu ajutorul unei soluţii ca ELO Profesional, care poate gestiona un document pe întreg ciclul sau de viaţă. Spre exemplu, o factură fiscală, de la primire şi înregistrare, până la aprobare şi plată. Accesați Gestionarea eficientă a documentelor cu ELO pentru mai multe informaţii.

Gestiune buget şi flux numerar
Vânzările slabe, diminuarea profitabilității şi creşterea termenelor de încasare a creanţelor au acutizat deficienţele de lichiditate în 2020. De aceea, managementul financiar şi asigurarea fluxului de numerar rămân unele dintre principalele provocări de business ale companiilor mici şi medii. Blocajul financiar este un risc real, care însă poate fi diminuat sau chiar înlăturat cu ajutorul unui sistem ERP matur. Optimizarea stocurilor pentru a nu bloca inutil resurse, stabilirea şi respectarea limitelor de credit, notificări automate la depăşirea termenelor de plată, consolidarea informațiilor financiare sunt doar câteva dintre funcționalitățile cu efect direct asupra fluxului numerar.
Recomandarea Medialine: sistemul ERP mesonic WinLine acoperă toate fluxurile de lucru ale unei companii şi stă la baza creşterii performantei economice. Un sistem ERP, care vă ajută gestionaţi bugetul şi performanţa economică. Accesaţi pagina dedicată ERP/PPS

Gestionarea facilă a muncii de la distanţă.
Pandemia ne-a arătat că putem fi productivi şi dacă avem un regim de muncă mixt, care combină prezenţa la birou cu lucrul de la distanţă. Acest model se va generaliza în următorii ani şi că contribui păstrarea echilibrului viaţă profesională-viaţă privată. Succesul stă însă în utilizarea unei platforme profesionale pentru comunicare şi colaborare la distanţă, atât în interiorul echipei, cât şi cu clienţii. Dacă doriţi eficienţă şi coerenţă, nu este loc pentru improvizaţii.
Recomandarea Medialine: mergeţi pe soluţii validate de piaţă, care integrează toate uneltele necesare unui angajat. Microsoft Teams a depăşit 120 milioane utilizatori şi este de la distanţă cea mai apreciată platformă de colaborare. De asemenea, pentru echipele de vânzări, marketing şi support, CAS CRM este o opţiune viabilă. În acest sens citiţi şi articolul 5 Recomandări pentru managementul echipei de vânzări în contextul lucrului de la distanţă

Asigurarea protecţiei datelor şi angajaţilor
Pe baza acestor date, puteti realiza un număr nelimitat de scenarii de bugetare, pornind de la bugete deja create, sau de la zero. Din această perspectivă, consultanţii Medialine, recomandă, mai mult decât oricând, pregătirea unor scenarii multiple, pentru a putea reacționa cu ușurință la realitățile exercițiului financiar următor. De asemenea, înregistrarea de valori bugetate în trei zone distincte ale sistemului: gestiune, contabilitatea costurilor sau financiar permit distribuirea sarcinii de bugetare către diverse categorii de personal, din cadrul companiei. O altă recomandare este orientareea către o bugetare de tip agile, care implică realizarea bugetelor pe perioade scurte de timp (luni, trimestre).

Reducerea costurilor
Sunt multe metode pentru a ţine costurile sub control şi realiza economii. Una dintre acestea este migrarea de la un mediu IT on premises la servicii cloud, indiferent dacă vorbim despre aplicaţii sau infrastructura. Astfel, evitaţi invesţiile de capital (CAPEX) şi vă orientaţi către cheltuieli operaţionale (OPEX). Nu cumpăraţi ci închiriaţi.
Recomandarea Medialine: Dacă doriţi să reduceţi costurile, nu cumpăraţi ci închiriaţi. Medialine Cloud Infrastructure Services și Company Cloud sunt soluţii complete pentru orice tip de arhitectură: privată, hibridă sau publică. Puteţi găzdui sau migra mediul IT în propriul nostru Centru de Date sau în Microsoft Azure, iar cu pachetul de managed services scăpaţi de grija administrării şi vă bucuraţi de o disponibilitate maximă. Astfel, reduceţi costurile cu IT-ul, fără să afectaţi performanţa sau continuitatea afacerii. Pentru detalii accesaţi https://www.medialine.ag/ro/managed-cloud-services
Tehnologia are un impact major şi direct asupra performanţei economice, culturii organizaţionale şi imaginii de piaţă a unei companii. Indiferent de dimensiunea companiei sau domeniul de activitate, există soluţii accesibile, indiferent dacă vă raportaţi la costuri sau la uşurinţa de utilizare şi administrare. Beneficiile livrate soluţiile Medialine sunt atât tangibile (creşterea productivităţii, optimizarea costurilor) cât şi intangibile (creşterea nivelului de mulţumire a clienţilor, creşterea coeziunii echipei) important este să vedeţi tehnologia ca o investiţie şi nu ca un cost.

Despre Medialine

Ca furnizor de soluții și servicii integrate IT&C oferim întreprinderilor mici și mijlocii soluții personalizate. De peste 20 ani, clienții s-au bazat pe expertiză și know-how în domeniile IT&C Infrastructure, Managed & Cloud Services și Business Solutions. Astăzi, Medialine deservește sute de companii mijlocii și mari cu servicii IT Premium. Datorită orientării la nivel național, clienții beneficiază de o rețea strânsă de vânzări și resurse tehnice, care permite asistență optimă la locul de service.

Contact:
Elena Radu – Sales & Marketing
elena.radu@medialine.ag
Tel: +40 786 877 144

Toate informațiile importante într-o privire de ansamblu.
Prin telefon
+40 (786) 877133
Prin e-mail
Solicitare online
Serviciul de asistență tehnică
Zona de asistență
Autentificare pentru clienți
Verificați starea cloud-ului